Lectură publică „Citim Eminescu”
Astăzi la Centrul Academic Internațional „Eminescu” se desfășoară Inițiativa comunitară de lectură publică „Citim Eminescu”, ediția a IX-a. Filiala „Biblioteca Transilvania”a fost reprezentată de elevii: Motriuc Andrei, Mihăilă Sorina, Catan Alexandra, Miron Cătălin, Plăcintă Daniela, Rondarev Alexandra, Voloșciuc Ariadna care au citit poezii din opera marelui poet.
173 de ani - Mihail Eminescu
Impresionat de o Rugăciune neștiută a lui MIHAIL EMINESCU, PAPA IOAN PAUL al II-lea a citit această poezie, în limba română, la Vatican
Considerat una dintre cele mai luminoase figuri ale istoriei secolului al XX- lea, Papa Ioan Paul al II-lea (18 mai 1920 -2 aprilie 2005) a fost puternic impresionat de versurile marelui nostru poet național MIHAIL EMINESCU șI a decis să arate lumii întregi Rugăciunea frumoasă scrisă de un Român . Astfel că în anul 1999, cu puțin înainte de venirea lui în România, cel de-al 264-lea Papă a recitat în limba română , în Piața San Pietro din Roma, RUGĂCIUNEA CĂTRE MAICA DOMNULUI compusă de marele nostru poet MIHAIL EMINESCU.
" Crăiasă alegându-te
Îngenuncheat rugându-te
Înalță-ne , ne mântuie
Din valul ce ne bântuie,
Fii scut de întărire
Și zid de mântuire,
Privirea-ți adorată
Asupră-ne coboară,
O, maică prea curată
Și pururea fecioară.
Noi ce de mâna sfinților
Umbră facem pământului,
Rugămu-ne îndurărilor
Luceafărului mărilor,
Ascultă a noastre plângeri,
Regină peste îngeri
Din neguri ne arată
Lumina dulce, clară
O, Maică preacurată
Și pururea fecioară
MARIA !
Proiectul Educație la înălțime
Elevii care au lucrat în proiectul Educație la înălțime, lecția despre Cultura Cucuteni, și-au primit premiile binemeritate: cărți în sumă de 1000 RO pentru locul I. Felicitări! #educatielainaltime
Vedeți lecția: https://youtu.be/Y7znC3a518U