Diferențe radicale între învățarea online versus cea tradițională
1. Lipsește contactul direct cu profesorul, de aceea învățarea academică face loc tot mai mult învățării creative și independente realizată de copil (aceasta trebuie să o facă și școala în condiții obișnuite);
2. În schimb învățarea online mobilizează tot mai mult familia și se consolidează astfel parteneriatul școală-familie (de fapt aceasta este un lucru bun, așa cum prea multe funcții educative familia le-a lăsat pe seama școlii);
3. Este necesar de a-i învăța pe elevi să-și creeze un sistem de auto-organizare și de auto-dezvoltare (fiind mult mai necesare pentru viața copilului, decât sistemul creat și dirijat de profesori);
4. Trebuie de atras atenție maximă securității online, copiii trebuie monitorizați de maturi, în special minorii pentru a un utiliza diverse surse interzise sau inutile;
5. Nu uităm de timpul maxim unde copilul poate să stea în fața calculatorului, mai ales cei din clasele primare și gimnaziale;
6. Munca profesorilor este mult mai mare în cadrul învățării online, care trebuie să pregătească sarcini pentru elevi, ca să fie înțelese, de multe ori ei neavând pregătirea necesară (dar mai ales este foarte variată pregătirea părinților în domeniul TIC);
7. Este necesară urgent elaborarea unui regulament de organizare a învățării online, dar și schimbată mentalitatea funcționarilor care vor dori să calculeze timpul de muncă al profesorilor în mod obișnuit;
8. Să nu uităm că copiii au nevoie și de alte servicii, deoarece trebuie dezvoltată și cultura fizică, cultura încrederii etc.
9. Trebuie să nu încărcăm copilul cu multe sarcini, mai ales de tipul celor academice. Nu uităm că copiii aflându-se în clasă pot întreba colegii sau ascultă părerea lor, dar acasă pe cine să întrebe?
10 Acasă sunt multe lucruri pe care profesorii nu le pot lua în considerație: condițiile diferite de viață și trai, faptul că copiii mai sunt implicați în munci agricole sau casnice, au grijă de animale sau frați/surori mai mici, nu toți dispun de calculatoare sau sunt mai mulți copii în casă la un calculator, viteze internet e diferită și capacitatea calculatorului la fel etc.
Sunt și alte diferențe, dar le vom conștientiza și le vom ajusta pe parcurs.