Aviz - concurs pentru ocuparea funcției de director adjunct
Instituția Publică Liceul Teoretic “Gaudeamus” anunță concurs pentru ocuparea funcției de director adjunct pentru educație – 1 unitate și director adjunct pentru procesul instructive-educativ – 0,5 unitate..
La concurs pot participa cetățeni ai Republicii Moldova, cu studii superioare pedagogice, care au desfășurat activitate pedagogică pe parcursul ultimilor 5 ani, cunosc limba română, sunt apți (din punct de vedere medical: fizic și neuropsihic) pentru exercitarea funcției și nu au antecedente penale.
Candidații pentru ocuparea funcției de director adjunct în educație vor prezenta, la Instituția Publică Liceul Teoretic “Gaudeamus”, personal sau printr-un reprezentant (la cancelaria organizatorului concursului), prin poștă sau prin e-mail, în termen de 30 zile calendaristice din ziua publicării pe pagina DGETS a anunțului, următoarele acte:
1. Cererea de participare la concurs, al cărei model este specificat în anexa nr. l a Regulamentului „Cu privire la organizarea si desfășurarea concursului pentru ocuparea funcției de director si director adjunct în instituțiile de învățământ general”, aprobat prin ordinul Ministerului Educației nr. 163, din 23 martie 2015;
2. Copia buletinului de identitate;
3. Copia/copiile actului/actelor de studii;
4. Copia carnetului de muncă;
5. Curriculum vitae perfectat după modelul Euro Pass, specificat în anexa nr. 2 al aceluiași Regulament;
6. Certificatul medical care atestă faptul că persoana este aptă (din punct de vedere medical: fizic și neuropsihic), pentru exercitarea funcției;
7. Cazierul judiciar sau declarația pe propria răspundere;
8. Lista actelor depuse, cu numerotarea fiecărei file.
Candidatul poate anexa și alte documente pe care le consideră relevante, inclusiv copia/copiile actului/actelor ce confirmă gradul didactic/managerial și/sau titlul științific/științifico-didactic, recomandări, copii ale actelor care atesta formarea continua, performanţele profesionale și manageriale demonstrate în cadrul concursurilor locale/naționale/internaționale, publicațiile didactice și științifice, statutul de expert/evaluator național/internațional etc.
Actele vor fi depuse la Instituția Publică Liceul Teoretic “Gaudeamus” în anticameră, între orele 9:00 – 15:00.
Informații suplimentare puteți obține:
Telefon de contact: (+373) 022 33 10 54, 022 33 10 56.
e-mail: liceul.teoretic.gaudeamus@gmail.com
Data limita de depunere a dosarelor –20.10.2019