Vizită de studiu la Cetatea Tighina
O zi de duminică cu mult soare și multe emoții, într-o vizită de studiu la Cetatea Tighina, în contextul desfășurării proiectului „Unde-i lege, nu-i tocmeală”, subiectul ,,Din istoria dreptului”, cu un grup de 51 de elevi ai cl. a V-XII-a de la IP LT ,,Gaudeamus”.
Elevii au explorat Muzeul instrumentelor de tortură medievală, astfel ei au desoperit care erau pedepsele în cazul încălcării unor norme în perioada medievală, au înțeles că dintotdeauna legea a fost făcută ca să le arate oamenilor drumul considerat normal și acceptabil de societatea în care trăiesc.
La întoarcere am făcut un popas la Mănăstirea Sfintelor Femei Mironosițe Marta și Maria, unde elevii au avut parte de o lecție/predică extraordinară de educație moral-creștină, amintind, totodată că la baza legilor stau în mare parte valorile creştine. Am discutat despre comportamentele noastre în diverse contexte și situații, specificând că pedepsele pentru încălcarea unor norme s-au umanizat, astfel cu toții am reflectat asupra propriului sistem de valori si atitudini.
Noi, profesorii coordonatori, Eugenia Ciutac și Cotuța Marcela, credem că am atins obiectivul de bază al acestei activități: conștientizarea de către elevi a faptului, că sunt liberi doar în măsura în care respectă legea, deoarece legea îi protejează pe cei corecţi.
Activitatea a avut loc în cadrul Eduthon EENCE 2024, organizat de Asociația Est-Europeană pentru Educație Civică și Asociația Națională a Tinerilor Istorici din Moldova, cu sprijinul Agenției Federale pentru Educație Civică (bpb), cu suportul financiar al Ministerului German al Afacerilor Externe.