Practicum-ul de fizică
Laborator de fizică în Liceul Teoretic ,,Gaudeamus”
Cu toții știm că teoria e dificilă atunci când nu o poți vedea, atinge sau mirosi. Asta a reușit să ofere Liceul Teoretic Gaudeamus elevilor săi prin practicum-ul de fizică din anul de studii 2021-2022 - senzații.
Condițiile prielnice oferite de laboratorul nou renovat, dotarea acestuia cu echipamentele necesare și dăruirea profesorilor responsabili Chiriac Sergiu și Zavtur Ludmila, dar și a experților delegați de aceștia, au favorizat desfășurarea activității de laborator și asmilarea cunoștințelor practice.
Iată câteva opinii ale elevilor din clasele liceale care susțin că scopul a fost îndeplinit:
Chiprisean Maria (expert, clasa a 11-a): ,,E prima oară când am încercat să-mi îndrum colegii pe potecile fizicii și recunosc că a fost o experiență interesantă și plăcută.”
Dana Bantea ( elevă, clasa a 11-a): ,,În ciuda zvonurilor de la generațiile precendente, nu a fost atât de rău, pe cât mă așteptam.”
Ivanov Maria-Mădălina (elevă, clasa a 11-a) : ,,Unele lucrări au fost interesante de făcut, deoarece nu necesitau timp îndelungat de așteptare pentru îndeplinirea reacțiilor, respectiv ale cerințelor profesorului. Plus că mi s-au părut dinamice.”
Nicoleta Tumuruc (elevă, clasa a 11-a): ,,Cu toate că modulul experimental a durat mult, nu am simțit presiunea timpului, fiind total obsedată de procesul în care am reușit sa descopăr cum se realizează corect o lucrare de laborator la fizică, sub îndrumarea profesorului de fizică, Chiriac Sergiu.”
Bîzgu Anastasia (elevă, clasa a 11-a): ,,În urma realizării a 5 lucrări de laborator la fizică, am învățat, am analizat, am măsurat și am descoperit o mulțime de lucruri. A fost dificil, dar interesant.”
Vlad Bogatîi (elev, clasa a 11-a): ,,Dacă îți este interesant și îți place fizică, atunci e pentru tine.”
Balan Cristian (elev, clasa a 12-a): ,,Mi-a plăcut cea de-a 2a lucrare, pentru că au fost calculele mai ușoare și mi-a fost interesant sa cerecetez frecventa pendulului elastic.”
Cu siguranță, în anii următori, liceul va repeta experiența, inspirând și alte instituții spre a implementa o activitate ce stimulează creativitatea și dorința de a înțelege legile naturii.
Text redactat de Galben Nicoleta