Ziua de naștere a lui Mihai Eminescu
Creator pentru care poezia nu este un exercitiu exterior, ci un mod profund de existență, Eminescu nu putea să nu-și pună problemele esențiale ale artei scrisului, sa nu se întrebe în legatură cu menirea sa de poet și cu sensul artei sale. Aceste chestiuni nu au luat însă la el forma unor docte teoretizari, ci, cu exceptia unor articole, au îmbracat veșmântul însuși al poeziei, în creații având, caracter de artă poetică.
Trei idei fundamentale domină concepția despre poezie a lui Eminescu:
1) necesitatea absolută ca poetul sa aibă ideal înalt, ceea ce exclude compromisul, scrisul în vederea obținerii unor avantaje materiale;
2) necesitatea unei perfecte concordante între conținutul ideatic și forma expresiei poetice
3) în raport cu natura, arta nu trebuie să fie o simplă copie, ci o transfigurare a lumii reale intr-o lume fictivă, rod al geniului poetic.
Specificul unei literaturi nationale este reprezentat de inglobarea tuturor operelor valoroase creeate de scriitorii unui popor, de-a lungul timpului. Cele mai importante teme care se situeaza în specificul national al creatiei eminesciene sunt: natura, folclorul si istoria. În plan national, Eminescu este exponentul nedezmințit al pământului nostru, “este expresia integrală a sufletului românesc” (N. Iorga)