Proiectul ”O zi altfel”
Echipa Olimpică a Moldovei a ajuns la Lausanne
Delegația Republicii Moldova a ajuns cu bine în Elveția, unde mâine se va da startul celei de a treia ediții de iarnă a Jocurilor Olimpice de Tineret – JOT Lausanne 2020. ”Tricolorii” care vor concura în zona Lausanne și-au luat în primire camerele din celebrul Vortex, noua clădire cu o înălțime de 27 de metri, construită în formă de inel și alcatuită din 712 de unități dispuse de-a lungul unei rampe spiralate cu o lungime de 2,8 kilometri.
Pentru prima dată în istoria JOT, toți sportivii și membrii delegațiilor vor locui sub același acoperiș. La competiție vor participa un număr record de sportivi – 1.872. Pentru Moldova vor concura Antonia Cebotari, Victor Șendrea (ambii – biatlon), Aliona Busuioc, Adriana Adam și Marius Goncear (toți – sanie). Șef de misiune va fi vicepreședintele Comitetului Național Olimpic și Sportiv, Larisa Popova, campioană olimpică în 1980.