Clasa Viitorului: probleme și perspective.
Sistemul educațional estonian este printre cele mai performante și inovatoare din lume. Acum un an de acest fapt s-au convins 22 de profesori din Moldova, din cadrul instituțiilor membre ale rețelei “Clasa Viitorului”. Aceștia au avut oportunitatea să viziteze universități, școli și centre educaționale din orașul Tallinn. Detalii despre această vizită găsiți aici.
Reveniți acasă cu numeroase idei, mult entuziasm, și exemple concrete, cum pot contribui la dezvoltarea propriei școli și crește performanțele elevilor, au trecut la implementarea lor. La un an distanță, am discutat cu trei dintre membrii delegației din Moldova, care s-au inspirat din sistemul de educație estonian. Vedeți mai jos ce am aflat.