eTwinning - Certificat European de Calitate!

Această distincție reprezintă o apreciere a muncii remarcabile depuse de profesori și elevi, demonstrând standarde înalte în colaborarea internațională, creativitatea activităților și integrarea eficientă a instrumentelor digitale în procesul educațional.
"Balul Boboceilor" 2024

Elevii clasei a V-a ne-au purtat într-o lume de basm, prin creativitatea lor, au avut costumele deosebite și interpretările pline de viață. Fiecare moment, de la concursurile interactive la mini-spectacolele inspirate din aceste povești, a fost o adevărată sărbătoare a imaginației și talentului.
Le mulțumim din suflet tuturor celor implicați – copiilor care au strălucit pe scenă, părinților care i-au sprijinit și cadrelor didactice care au coordonat cu pasiune fiecare detaliu. Ați transformat acest eveniment într-o experiență de neuitat!
Felicitări pentru efort, implicare și pentru bucuria pe care ați adus-o în inimile tuturor celor prezenți. Împreună, am demonstrat că poveștile copilăriei continuă să inspire și să ne unească.
Adresăm cu deosebită admirație felicitări ingenioșilor bobocei ai clasei a V-a G-3, care au strălucit în această seară magică, obținând cele mai râvnite distincții: MISTER BOBOCEL, MISS BOBOCICĂ și SIMPATIA PUBLICULUI. Ați demonstrat talent, carismă și un farmec aparte, cucerind inimile tuturor! BRAVO!!!!
Bravo elevilor din clasele a 9-a care au lucrat cu echipele boboceilor, ghidându-i de la început până la prezentarea pe scenă, au trăit alături de bobocei emoțiile în timpul prezentărilor!
Mulțumim mult elevilor din clasa 9 G-6, diriginte Tatiana Caisîm, pentru scenariu, prezentare frumoasă, aranjarea scenei, realizare de bilete, sonorizare.
Minunatele dansuri din pauză ale ansamblului „Gaudeamus”, conducător artistic Alina Sîrbu, merită un „mulțumim” aparte! au fost inspirate, tematice și captivante!
Desigur, le mulțumim părinților care s-au implicat cu tot sufletul alături de copiii lor!
Sărbătoarea Balul Boboceilor 2024 a reușit!
Educație pentru media
Prin proiectul-pilot național „Educație pentru media” profesoara de limbă engleză și elevii claselor 10 R-1 și 10 LM integrează conceptele de media în cadrul orelor de limbă engleză. Un proiect interesant și actual pentru adolescenții de astăzi prin care are loc dezvoltarea gândirii critice, prevenirea manipulării și dezinformării, creșterea responsabilității online și nu în ultimul rând dezvoltarea creativității și competențelor digitale prin realizarea produselor media.
Silvia Borinschi
O lecție reușită de limba română

Într-o astfel de lecție, elevii simt că învață ceva valoros și relevant pentru viața lor, iar profesorul reușește să inspire curiozitate și dorința de a cunoaște mai mult. Activitățile la ora de limbă română în clasa 6 G-5, profesoara Mariana Calalb, au fost bine structurate, dar suficient de flexibile pentru a încuraja creativitatea și gândirea critică. Jocurile de cuvinte, jocul de rol, textul literar captivant și exercițiile practice au fost punți către înțelegerea profundă a limbii. O lecție reușită de limba română a profesoarei M.Calalb, care în anul acesta e în proces de atestare, a însemnat o călătorie captivantă prin universul limbii noastre. A fost un moment în care profesorul și elevii au devinit parteneri într-un dialog viu, descoperind împreună frumusețea cuvintelor, a gramaticii și a literaturii.
La finalul acestei de ore, elevii au demonstrat că au descoperit ceva nou, fie că a fost un lexem, o regulă gramaticală, o poveste fascinantă sau un mod mai expresiv de a-și exprima gândurile. Lecția reușită este, de fapt, un pas înainte pe drumul înțelegerii și iubirii limbii române!
Experimentele la orele de fizică

Lucrările de laborator îi provoacă pe elevi să analizeze, să interpreteze date, să formuleze concluzii și să identifice erorile experimentale.
Prin participarea directă, elevii devin mai implicați în procesul de învățare, ceea ce le crește interesul și motivația pentru fizică. Abilități precum lucrul în echipă, comunicarea, gestionarea timpului și organizarea sunt dezvoltate în timpul activităților de laborator.
Lucrările de laborator reprezintă un punct de plecare pentru gândirea inovativă, dezvoltând curiozitatea și interesul pentru știință, consideră profesorul de fizică dl Sergiu Chiriac.
Iar înțelegerea metodologiei științifice ajută la dezvoltarea unei atitudini critice și bine fundamentate față de lumea înconjurătoare.
Lucrările de laborator la fizică sunt esențiale pentru o educație completă, oferind atât cunoștințe practice, cât și abilități necesare pentru viața de zi cu zi și carieră, susține profesorul și el, la rândul său, e susținut de elelvii dumnealui.