Întâlnirea cadrelor didactice cu doamna Valentina Olaru, Secretar de Stat.
În data de 17 aprilie 2025, colectivul profesoral al Liceului „Gaudeamus” a avut onoarea de a participa la o întâlnire interesantă cu doamna Valentina Olaru, Secretar de Stat în cadrul Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, responsabilă pentru învățământul general, învățarea pe tot parcursul vieții și relațiile interetnice. Evenimentul s-a desfășurat într-un cadru cald, dar profesionist, fiind un prilej valoros de dialog între reprezentanții ministerului și profesorii de la firul ierbii, cei care cunosc direct realitățile, provocările și nevoile sistemului educațional. Discuțiile au gravitat în jurul unor teme esențiale pentru prezentul și viitorul școlii: modernizarea curriculumului, digitalizarea procesului educațional, echitatea în educație, salarizarea cadrelor didactice, formarea continuă a cadrelor didactice, modernizarea infrastructurii.
Doamna Olaru a subliniat rolul esențial al profesorilor în construirea unei școli incluzive și performante, punând accent pe importanța colaborării între minister și comunitățile școlare locale.
„Este nevoie să ascultăm vocile dascălilor, să înțelegem realitățile din fiecare colț al țării și să construim împreună o educație care să ofere șanse reale fiecărui elev,” a declarat Secretarul de Stat în cadrul întâlnirii.
Cadrele didactice ale liceului nostru au adresat întrebări pertinente și au exprimat opinii vizavi de nevoia de resurse educaționale moderne, dar și despre necesitatea unui sprijin mai concret pentru proiectele extracurriculare. Atmosfera a fost una deschisă, bazată pe respect reciproc și interes real pentru îmbunătățirea sistemului. Această întâlnire reprezintă un exemplu de bună practică în ceea ce privește comunicarea instituțională și deschiderea față de inițiativele locale. A fost, fără îndoială, un moment de conectare autentică între administrație și școală – un dialog necesar și încurajator.
Colectivul profesoral al IPLT „Gaudeamus” își exprimă recunoștința pentru această oportunitate și își reafirmă angajamentul față de misiunea educațională pe care o îndeplinește cu responsabilitate și pasiune. #MEC


